I s-a spus „Ultimul haiduc”, iar istoricii ni l-au prezentat ca pe „ultimul partizan anticomunist”. Ion Gavrilă Ogoranu este un simbol în Țara Făgărașului și face parte din galeria luptătorilor anticomuniști consemnați și recunoscuți în istoria României.
Este unul dintre cei mai importanți atleți brașoveni ai ultimilor zeci de ani. Brașovean get-beget, născut și crescut în cartierul Astra, sau Steagu’ – așa cum îl mai știm noi, brașovenii -, și abonat al curselor de semifond (1.500 și 3.000 metri), el a devenit multiplu campion și recordmen al României, multiplu campion balcanic, vicecampion al Europei, dublu învingător în Cupa Europei și câștigător al Jocurilor Francofoniei.
Dincolo de fotbalistul talentat, excepțional, și antrenorul expert în promovări, Marin Barbu este un adevărat personaj, un tip spumos, direct, care spune lucrurilor pe nume, mai pe limbajul „sportului rege”. Are el un stil al lui, cu totul aparte, pitoresc.
Brașov, sfârșitul toamnei. Sunt în biroul numărul 1 al Administrației de pe strada Nicopole, împreună cu Cristian Dobre (51 ani), comisar șef de Poliție, militar de carieră, cu pregătire juridică și noul conducător al unității. Pe vremuri, aici era biroul comandantului Clubului Sportiv Dinamo Brașov, structură de sine stătătoare, înființată la 20 septembrie 1949 și avându-l ca prim șef pe căpitanul de grăniceri Ștefan Ionescu, pasionat practicant al sporturilor de iarnă și participant cu „patrula militară a României” la Jocurile Olimpice de iarnă de la Saint Moritz, din Elveția (1948).
Nu numai că sună frumos, dar frumos ar fi să se mai întâmple și acest lucru într-o Românie normală, într-un Brașov mult mai aplecat către sport. Bineînțeles, sport reorganizat și așezat la realitățile zilelor noastre. Realități nu de la noi, ci de la alții, de unde avem și trebuie să luăm exemple. Dacă tot bate vântul dinspre Germania și Occident.
În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sovieticii i-au numit pe vânătorii de munte români „diavolii verzi”, pentru calitățile lor demonstrate pe câmpul de luptă. Multe și le-au dobândit sau șlefuit în competițiile sportive la care vânătorii au luat parte în perioada interbelică, premergătoare războiului. Făceau armată, dar și mult sport (atletism, schi și sporturi de iarnă, fotbal).
Într-adevăr, așa este. De fapt, așa a fost. Spyros Louis, un cioban grec originar din satul Amarousion (suburbia nord-ateniană Marousi), cunoscut ca Spiridon Louis sau Spyridon Louis, a rămas în istoria atletismului și a Jocurilor Olimpice (6-15 aprilie 1896), prin pagina pe care a „scris”-o acum nu mai puțin de 124 de ani.
La 21 februarie 2020, a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani. A fost atlet la Atletic Club Român, a absolvit Facultatea de Drept, iar apoi a început antrenoratul. A luat-o de jos, ca antrenor-voluntar la Atletic Club Român din București, la secția feminină (1945–1948). O lungă perioadă, cât o viață de om (1949-1993) a fost antrenor al loturilor naționale și olimpice ale României și antrenor coordonator la secția de atletism a clubului Metalul București.
Inaugurez blogul cu un articol special, realizat la Brașov cu un partener de dialog cu totul deosebit: marea noastră campioană la atletism Maricica Puică. „Puicuța de aur” sau „Minunea blondă” de la Los Angeles, cum a numit-o presa vremii în acel an de grație 1984.