Este unul dintre cei mai importanți atleți brașoveni ai ultimilor zeci de ani. Brașovean get-beget, născut și crescut în cartierul Astra, sau Steagu’ – așa cum îl mai știm noi, brașovenii -, și abonat al curselor de semifond (1.500 și 3.000 metri), el a devenit multiplu campion și recordmen al României, multiplu campion balcanic, vicecampion al Europei, dublu învingător în Cupa Europei și câștigător al Jocurilor Francofoniei.