Din 1996 și până în anul 2018, prin hotărâri de Consiliu Local al municipiului Brașov, o serie de sportivi de seamă (28 la număr) din toate timpurile ai comunității de sub Tâmpa au fost distinși cu titlul de „Cetățeni de onoare”. Primul din această categorie a fost Crum Ionescu Bondoc (HCL nr. 4/ 1996).
Tag: campioni
Este unul dintre cei mai importanți atleți brașoveni ai ultimilor zeci de ani. Brașovean get-beget, născut și crescut în cartierul Astra, sau Steagu’ – așa cum îl mai știm noi, brașovenii -, și abonat al curselor de semifond (1.500 și 3.000 metri), el a devenit multiplu campion și recordmen al României, multiplu campion balcanic, vicecampion al Europei, dublu învingător în Cupa Europei și câștigător al Jocurilor Francofoniei.
Anul trecut, pe 23 iunie, ne-am auzit la telefon. Zoltan Hegheduș împlinise 73 de ani. Era vesel, în formă, ca de obicei. Ce bucurie avea în poveștile cu antrenamentele de forță din Uzina de Autocamioane, „când băteam cu barosul până la epuizare giganticele cauciucuri de camion”! Nu i-a plăcut la Dinamo, a iubit Brașovul.
Stelică nu Stelian, 1 decembrie nu 1 noiembrie, Mitoc (județul Botoșani) nu Azuga (județul Prahova). Acestea sunt corecturile care se impun, pentru a-l prezenta așa cum se cuvine pe unul din marii campioni ai Brașovului: luptătorul de libere Stelică Morcov. Sunt doar câțiva, îi numeri pe degete, cei care de-a lungul istoriei au câștigat medalii olimpice în calitate de sportivi legitimați la cluburi din Brașov. Iar nea Stelică, așa cum îi spun, este unul dintre ei.
Bogdan Tudor este unul dintre cei mai apreciați săritori în lungime din istoria atletismului românesc. În prezent este antrenor la secția de atletism a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și un participant pasionat și constant la concursurile dedicate veteranilor. Adică pentru atleții cu vârste peste 35 de ani.
Înființat la 20 septembrie 1949, la inițiativa tânărului căpitan de grăniceri Ștefan Ionescu, Clubul Sportiv Dinamo Brașov a avut, încă de la început, atletismul printre secțiile sale, alături de schi (alpin, fond și sărituri), handbal, haltere și lupte.
Într-adevăr, așa este. De fapt, așa a fost. Spyros Louis, un cioban grec originar din satul Amarousion (suburbia nord-ateniană Marousi), cunoscut ca Spiridon Louis sau Spyridon Louis, a rămas în istoria atletismului și a Jocurilor Olimpice (6-15 aprilie 1896), prin pagina pe care a „scris”-o acum nu mai puțin de 124 de ani.
Inaugurez blogul cu un articol special, realizat la Brașov cu un partener de dialog cu totul deosebit: marea noastră campioană la atletism Maricica Puică. „Puicuța de aur” sau „Minunea blondă” de la Los Angeles, cum a numit-o presa vremii în acel an de grație 1984.