Categories
Note

Cine sunt sportivii brașoveni declarați „Cetățeni de onoare” ai Municipiului Brașov

Din 1996 și până în anul 2018, prin hotărâri de Consiliu Local al municipiului Brașov, o serie de sportivi de seamă (28 la număr) din toate timpurile ai comunității de sub Tâmpa au fost distinși cu titlul de „Cetățeni de onoare”. Primul din această categorie a fost Crum Ionescu Bondoc (HCL nr. 4/ 1996). Acesta a fost primul atlet român care a sărit în proba de lungime peste 7 metri. „În 1934, la concursurile inter-școlare de pe Câmpia Libertății din Blaj, obține victoria în cinci probe și stabilește un nou record național la săritura în lungime cu 7,03 m. Cucerește la Istanbul în anul următor titlul de vicecampion al aceleiași probe la Jocurile Balcanice”, scria regretatul ziarist brașovean Dan Vintilă în cotidianul local „Bună Ziua Brașov”. În anul 1936, fostul șagunist a obținut dreptul de participare la Jocurile Olimpice de Vară de la Berlin (Germania) în urma unei sărituri istorice care a măsurat 7,15 metri.

„Avocat, profesor de educație fizică, antrenor de fotbal care a pus bazele viitoarei Universitatea Craiova, Ionescu-Crum Bondoc s-a născut pe 3 aprilie 1915 în comuna bulgărească Bregova, din părinți români. Vine de copil în România și la Brașov urmează Liceul Andrei Șaguna. În 1936 a câștigat Campionatul Balcanic de la Atena. După Al II-lea Război Mondial este antrenor de fotbal și timp de 10 ani este în cadrul clubului Știința Craiova. Devine antrenor și la Tractorul, CSU Brașov și Hidromecanica Brașov. În 1955 i se conferă Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945, pentru merite militare aduse României și tot post-mortem primește titlul de cetățean de onoare al Brașovului. A încetat din viață pe 24 iunie 1994”, mai relata același jurnalist.

O stradă din municipiul Brașov îi poartă numele, aceasta fiind în cartierul Astra/ Steagu, în zona Brașov Business Park.

Pe discipline sportive, împărțeala ar fi cam așa:

  • atletism (Crum Ionescu-Bondoc, Laurian Taus);
  • popice (Iosif Tismănar);
  • tenis de camp (Ion Țiriac);
  • șah (Dieter Nisipeanu);
  • scrimă (Mihai Covaliu, Rareș Dumitrescu);
  • fotbal (Nicolae Pescaru, Mihai Ivăncescu, Csaba Györffy);
  • volei (Tănase Tănase, Gheorghe Ferariu);
  • patinaj (Uhrich Petric Ernest, Florea Gămulea);
  • judo (Ștefan Pop, Gotcă Andrei Constantin);
  • handbal (Irene Oancea, Mariana Târcă, Cezar Nica, Kicsid Gavril Emeric, Ioan Donca);
  • lupte (Valeriu Bularca, Ioan Iancău), baschet (Gheorghe Roșu, Panait Niculescu);
  • schi (Mihai Bâra, Ștefan Stăiculescu;
  • alpinism (Ladislau Hathazi).

Cine sunt ceilalți, în ordine cronologică?

1. Iosif Tismănar – titlu acordat post-mortem în 1997 (HCL nr. 198).

2. Ion Țiriac – titlu acordat în 1997 prin HCL nr. 214, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale pentru sprijinirea comunităţii oraşului Braşov în domeniul economic, financiar, de afaceri şi caritabil. Probabil, dintr-o scăpare au fost realizările din domaniul sportiv ale „mustăciosului” crescut pe strada Cerbului din centrul vechi al Brașovului.

3. Dieter Nisipeanu – titlu acordat în 1999 prin HCL nr. 350, pentru „performanţele remarcabile obţinute în domeniul şahului”. De notat că în acea perioadă (1996-2004) primar al municipiului era liberalul Ioan Ghișe, un pasionat jucător de șah și antrenor la Institutul de Educație Fizică și Sport.

4. Mihai Claudiu Covaliu – titlu acordat în 2000 prin HCL nr. 248 pentru „meritele deosebite de-a lungul activităţii sale sportive, care au culminat cu obţinerea titlului olimpic la sabie, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Sydnei – Australia 2000”.

5. Mihai Ivăncescu – titlu acordat în 2002 prin HCL nr. 60, pentru „întreaga activitate desfăşurată în domeniul fotbalului românesc”.

6. Tănase Tănase – titlu acordat în 2002 prin HCL nr. 400, pentru „activitatea neîntreruptã de peste 50 de ani în voleiul românesc”.

7. Valeriu Bularca (profesor, maestru emerit al sportului la lupte) – titlu acordat în 2002, prin HCL nr. 401.

8. Gheorghe Ferariu (maestru emerit al sportului la volei) – titlu acordat în 2002, prin HCL nr. 401.

9. Dr. Lauria Taus – titlu acordat în 2003 prin HCL nr. 494, pentru „întreaga sa activitate dedicată sportului românesc, medicinei sportive şi pentru rezultatele deosebite obţinute de-a lungul timpului.

10. Florea Gămulea – titlu acordat în 2003 prin HCL nr. 495, pentru întreaga sa activitate dedicată patinajului românesc şi pentru rezultatele obţinute de-a lungul timpului”.

11. Uhrich Petric Ernest – titlu acordat în 2004 prin HCL nr. 115, pentru „întreaga sa activitate dedicată patinajului românesc şi sportului românesc, pentru rezultatele obţinute de-a lungul timpului”.

12. Gotcă Andrei Constantin – titlu acordat în 2006 prin HCL nr. 233, pentru „merite deosebite în activitatea sportivă desfăşurată în cadrul Poliţiei”.

13. Kicsid Gavril Emeric – titlu acordat în 2006 prin HCL nr. 799, pentru „performanţe sportive de excepţie şi pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea sportului românesc”.

14. Ioan Donca – titlu acordat în 2007 prin HCL nr. 1022, pentru „performanţe sportive deosebite şi pentru contribuţia domniei sale la dezvoltarea sportului românesc”.

15. Nicolae Pescaru – titlu acordat în 2007 prin HCL nr. 1023, pentru „performanţe sportive deosebite şi pentru contribuţia domniei sale la dezvoltarea sportului românesc”.

16. Gheorghe Roșu (profesor) – titlu acordat în 2008 prin HCL nr. 144, pentru „performanţe sportive deosebite şi pentru contribuţia domniei sale la dezvoltarea sportului românesc”.

17. Mariana Târcă (antrenor emerit) – titlu acordat în 2008 prin HCL nr. 888, pentru „strălucita sa activitate depusă în beneficiul sportului de performanţă”.

18. Ștefan Pop (antrenor emerit) – titlu acordat în 2009 prin HCL nr. 78, pentru strălucita sa activitate depusă în beneficiul sportului de performanţă.

19. Ioan Iancău (antrenor emerit) – titlu acordat în 2009 prin HCL nr. 78, pentru „strălucita sa activitate depusă în beneficiul sportului de performanţă”.

20. Rareș Dumitrescu – titlu acordat în 2012 prin HCL nr. 348, în „semn de recunoaştere pentru rezultatele deosebite obţinute la Jocurile Olimpice de la Londra 2012”.

21. Ștefan Stăiculescu – titlu acordat în 2013 prin HCL nr. 430, în „semn de recunoaştere pentru întreaga sa activitate sportivă”.

22. Csaba Györffy – titlu acordat în 2013 prin HCL nr. 431, în „semn de recunoaştere pentru întreaga activitate sportivă”.

23. Panait Niculescu – titlu acordat în 2014 prin HCL nr. 435, în „semn de recunoaştere pentru întreaga sa activitate”.

24. Mihai Bâra – titlu acordat în 2017 prin HCL nr. 663, în „semn de respect şi recunoştinţă pentru prestigioasa activitate sportivă”.

25. Cezar Nica – titlu acordat în 2017 prin HCL nr. 664, în „semn de respect şi recunoştinţă pentru prestigioasa activitate sportivă”.

26. Ladislau Hathazi – titlu post-mortem, acordat în 2017 prin HCL nr. 665, în „semn de respect şi recunoştinţă pentru prestigioasa activitate sportivă şi profesională”.

27. Irene Oancea – titlu acordat în 2018 prin HCL nr. 347, în „semn de respect şi recunoştinţă pentru prestigioasa activitate sportivă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *