Singurii reprezentanți ai României calificați la recentele Jocuri Olimpice de vară de la Paris au fost băieții de la polo pe apă, care merită toate felicitările și încurajările, pentru mai departe, în ciuda prestației modeste pe care au avut-o. Prin ei am revenit la competiția sportivă numărul 1 a lumii, după o pauză de 12 ani la această disciplină sportivă.
Hubert De Morpurgo s-a născut la 11 ianuarie 1896, la Trieste, pe tărâmuri italiene ce aparțineau de Imperiul Austro-Ungar în vremurile acelea. A fost al doilea băiat al unei vechi familii de viță nobilă cu trei fii, de unde lângă numele de botez (Hubert Louis – în italiană Umberto Luigi sau mai scurt, Uberto) i-a fost alipit și titlul de „Baron de Morpurgo”. Tatăl: Freiherrn Julius von Morpurgo, mama: Mary Catherine Lili Morpurgo.
Paris 2024, punct final. România a încheiat pe un onorabil loc 23 a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară în clasamentul general pe medalii. Podiumul a fost ocupat, în ordine, de SUA, cu 40 de medalii de aur, la egalitate cu China, diferența fiind făcută de numărul medaliilor de argint: 44 versus 27. Pe ultima treaptă s-a clasat Japonia (20 titluri olimpice).
Ziua de ieri, 8 august a fost una aducătoare de bucurie pentru iubitorii atletismului, însă și de nostalgii triste, născute din aceeași eternă comparație, între ce am fost și ce am ajuns, sau suntem în prezent la atletism și la toate sporturile, în general.
Jocurile Olimpice de Vară, ediția a 33-a, ne oferă o premieră încă de la început. În Franța baronului Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor moderne și fondatorul Comitetului Olimpic Internațional (CIO) se întâmplă să se desfășoare prima ceremonie de deschidere din istorie în afara stadionului olimpic!
Adi Drobre, comentatorul întrecerilor atletice de la Tokyo 2020 pentru Eurosport, bine a spus, după finișul finalei feminine la 1.500 de metri: „Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte”. Într-adevăr, așa este! Mărturisirea se potrivește și în cazul noastru, al românilor, care, deși încercăm o undă de regret, după ce ne-a căzut singurul record olimpic pe care un atlet de-al nostru îl mai deținea, faptul că isprava aceasta s-a întâmplat după 33 de ani (!) ne consolează.
George Cosac, fostul tenismen, antrenor și șef de la Dinamo Brașov, ocupă în prezent funcția de vicepreședinte al Federației Române de Tenis (FRT), într-o perioadă productivă din punct de vedere al rezultatelor și performanțelor, al imaginii și impactului în rândul iubitorilor de sport din România (Halep-Mania e de mult la un alt nivel, cel internațional), dar complicată din pricina problemelor din justiție pe care le are organizația noastră națională a „sportului alb”.
Stelică nu Stelian, 1 decembrie nu 1 noiembrie, Mitoc (județul Botoșani) nu Azuga (județul Prahova). Acestea sunt corecturile care se impun, pentru a-l prezenta așa cum se cuvine pe unul din marii campioni ai Brașovului: luptătorul de libere Stelică Morcov. Sunt doar câțiva, îi numeri pe degete, cei care de-a lungul istoriei au câștigat medalii olimpice în calitate de sportivi legitimați la cluburi din Brașov. Iar nea Stelică, așa cum îi spun, este unul dintre ei.
Bogdan Tudor este unul dintre cei mai apreciați săritori în lungime din istoria atletismului românesc. În prezent este antrenor la secția de atletism a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București și un participant pasionat și constant la concursurile dedicate veteranilor. Adică pentru atleții cu vârste peste 35 de ani.
Într-adevăr, așa este. De fapt, așa a fost. Spyros Louis, un cioban grec originar din satul Amarousion (suburbia nord-ateniană Marousi), cunoscut ca Spiridon Louis sau Spyridon Louis, a rămas în istoria atletismului și a Jocurilor Olimpice (6-15 aprilie 1896), prin pagina pe care a „scris”-o acum nu mai puțin de 124 de ani.