Adi Drobre, comentatorul întrecerilor atletice de la Tokyo 2020 pentru Eurosport, bine a spus, după finișul finalei feminine la 1.500 de metri: „Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte”. Într-adevăr, așa este! Mărturisirea se potrivește și în cazul noastru, al românilor, care, deși încercăm o undă de regret, după ce ne-a căzut singurul record olimpic pe care un atlet de-al nostru îl mai deținea, faptul că isprava aceasta s-a întâmplat după 33 de ani (!) ne consolează. Și ne dă măsura și satisfacția adevăratei valori a rezultatului și a dimensiunii atinsă de „Polina” inegalabilului maestru Ion Puică, la Jocurile de la Seul (1988).
3 minute, 53 de secunde și 96 de sutimi a fost timpul reușit de Paula Ivan în proba de 1.500 de metri de la Seul, la 1 octombrie 1988, record care a dăinuit până la ediția din acest an de la Tokyo. Până acum două zile, joi, 6 august, când kenyanca Faith Kipyegon a trecut linia de sosire după 3 minute 53 secunde și 11 sutimi.
Recordul mondial la 1.500 metri (timp 3:50.07) este deținut de Genzebe Dibaba (Ethiopia), fiind înregistrat la 17 iulie 2015, la Monaco.
Povestea recordului, povestită de însăși eroina
„La aproape o săptămână distanţă, pe 1 octombrie, într-o zi de joi a fost programată cursa la 1.500 de metri. Deja aveam medalia luată, îmi atinsesem obiectivul şi eram mult mai relaxată. În ziua cursei, domnul Ion Puică, antrenorul meu, mi-a zis: «Polino, m-am gândit eu la o tactică şi aşa o să facem. Să nu te sperii, dar aşa o să facem. O să începi tare de la început, pe acelaşi sprint şi să faci în aşa fel încât să menţii ritmul». «Nu va fi prea tare?», l-am întrebat. «Pe rezistenţă eşti foarte pregătită şi poţi, dar să nu te sperii. Dacă vei alerga în pluton, cu celelalte, pe final una dintre rusoaice te va bate şi e păcat». Am procedat exact cum mi-a spus şi a avut dreptate. Am pornit tare, am ţinut ritmul şi am câştigat.
Când mă apropiam de finiş, eu nu mă gândeam la medalie sau la record, ci să nu vină vreo rusoaică tare din spate şi să mă bată, cum păţisem la 3.000 de metri. Se vede pe reluări cum în ultima parte, pentru siguranţa mea, m-am uitat de trei ori peste umăr, să văd dacă vine cineva din urmă: prima dată prin dreapta, apoi prin stânga şi încă o dată prin dreapta. La fiecare acea mişcare am pierdut timp, un timp pe care dacă nu-l iroseam, cine ştie… realizam şi un nou record mondial”, i-a povestit Paula Ivan colegului Iulică Anghel, într-un interviu publicat în „Adevărul” la 14 septembrie 2018.
La Jocurile Olimpice organizate în capitala Coreei de Sud, campioana născută în comuna Herăști, județul Giurgiu, Paula Ivan a cucerit titlul suprem la 1.500 metri și a devenit vicecampioană olimpică la 3.000 metri.