Ioan Alexandru Barb(u). Barb în acte, I. Al. Barbu semna, iar colegii îl știau de „Jean”. S-a născut în februarie 1941 în satul Feisa, aparținător vestitei comune Jidvei, din județul Alba, într-o familie de țărani, de oameni simpli, cu 8 copii. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, deci filolog cu temeinice cunoștințe în deslușirea graiului românesc era, apoi viața l-a adus încoace, la Brașov.
Căsătorindu-se cu Rodica, au avut bucuria de a avea două fete, de care era foarte mândru: Ioana – medic în Brașov și mezina Raluca – absolventă de limbi străine și specialistă în comunicare, de ani buni în Franța.
„Drum Nou” și „Legea ilicitului” din ’68
La scurt timp după terminarea facultății s-a angajat la ziarul „Drum Nou”, la secția social. Dar odată cu „Legea ilicitului” din 1968, a căzut victimă în acea „vânătoare” absurdă de oameni, după sesizarea înaintată organelor „competente” de un „binevoitor”, reclamagiu, motiv pentru care Colegiul de partid i-a interzis să mai scrie și să lucreze la gazetă. Prin 1975 să fi fost. Cauza? O presupusă faptă de trafic de influență. Vezi Doamne, construcția casei ar fi fost „rodul” influenței pe care și-ar fi exercitat-o uzând de calitatea de ziarist. O prostie! Casa și-o ridicase prin propria-i muncă, numai el știe cum, cu ajutorul celor din familie. Așa a ajuns bibliotecar și mai apoi documentarist la Casa Corpului Didactic din Brașov.
Înapoi în redacție, pentru că „Limba noastră-i o comoară”
Revenirea la „Drum Nou” s-a produs în 1983, la inițiativa redactorului șef de atunci, Ioan Popa, la început sub formă de colaborare, apoi cu angajare în toată regula: „Înființasem o pagină gen magazin, «Punctul pe I» se numea, în cadrul căreia într-o rubrică de asemenea nouă, inaugurată de el și pentru el, sub titlul «Limba noastră-i o comoară», Jean al nostru scria niște «pastile» pe teme de limba română și exprimări gramaticale. După vreo șapte-opt «pastile», știindu-i problema din trecut, cu ilicitul, mi-am luat inima-n dinți și când m-am dus la cei de sus, de la partid, pentru a-l propune pentru angajare, mi s-a răspuns: «Cum, dar el nu e angajat, nu lucrează la ziar!?». Și așa am reușit să-l recâștigăm pentru ziar.
Prin 1988, partidul de atunci a interzis pagina, pe motiv că ar nu ar fi corespuns vremurilor și politicii timpului, practic era considerată prea avangardistă. Mai târziu, după Revoluție, Jean a adunat toate acele «pastile» și a scos cartea cu titlul – se putea altfel?! -, «Limba noastră-i o comoară», la Editura Orientul Latin a regretatului Ion Itu. Din câte cunosc eu, este singurul ziarist care în ultimii zeci de ani a scris o carte de gramatică, un veritabil îndrumar și ghid ajutător pentru oricine, dar mai ales pentru ziariștii aflați la începutul carierei”.
Un ziarist de social care a rezolvat multe din problemele brașovenilor
Tot „Nelu” Popa îmi mai povestește de nea Jean al nostru, pe care l-am cunoscut încă din primele zile petrecute la „Gazeta de Transilvania”, în septembrie 1997: „Jean a scris mereu pe social, secția din ziar cu cele mai multe probleme și cu cele mai multe întrebări venite de la cititori. Multe dintre ele s-au rezolvat prin intervenția și semnătura lui. Era un profesionist desăvârșit, probabil unul dintre cei mai buni cunoscători ai limbii române între confrații din presă. Avea un stil aparte, o ironie fină, pe care nu ezita să și le etaleze, mereu, în diminețile când făceam analiza ziarului și ziariștii își citeau unii altora articolele, iar apoi le comentau. Jean Barbu a fost un coleg extraordinar, un coleg adevărat, un profesionist cu nume și unul dintre cei mai cunoscuți și recunoscuți cozeuri din presa brașoveană”.
I. Al. Barbu a colaborat perioade îndelungate la revista culturală „Astra”, iar la „Gazeta de Transilvania”, ca și colaborator, a scris și după pensionare.
În februarie, „Jean” Barbu împlinise 80 de ani
În luna februarie a acestui an împlinise vârsta rotundă de 80 de ani. Vineri, 6 august 2021, s-a ridicat Sus, unde multe va mai povesti cu Ermil Rădulescu, „Tili” Socaciu, Nelu Gliga, Eduard Huidan și toți ceilalți gazetari ai noștri, plecați Acolo. Duminică, 8 august, pe la orele prânzului, apropiații l-au condus la locul de veci din cimitirul vechi al Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.
Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, (nea) Jeane!