Ziua de ieri, 8 august a fost una aducătoare de bucurie pentru iubitorii atletismului, însă și de nostalgii triste, născute din aceeași eternă comparație, între ce am fost și ce am ajuns, sau suntem în prezent la atletism și la toate sporturile, în general.
Pe 8 august, acum 85 de ani, venea pe lume pe pământ românesc (localitatea Budineţ, judeţul Storojineţ), acum teritoriu ucrainean, Viorica Viscopoleanu. În anul 1968, la Jocurile Olimpice (JO) de vară de la Mexico City, a cucerit aurul olimpic, cu un nou record mondial, olimpic, european şi balcanic în proba de săritura în lungime (6,82 metri). O legendă, un personaj de poveste, dânsa face parte din selecta galerie a campionilor olimpici ai „sportului regină” din România vremurilor moderne, alături de Iolanda Balaș, Mihaela Peneș, Lia Manoliu, Anișoara Cușmir, Maricica Puică, Paula Ivan, Doina Melinte, Gabriela Szabo și Constantina Diță. Numai campioane, toate femei, bravo lor!
Deunăzi, pe 8 august 2024, la Jocurile de la Paris, în finala probei de săritura în lungime, campioana României, Alina Rotaru-Kottmann (31 ani) a obținut un meritoriu loc 7 (6,67 metri), după o prestație în care i-au ieșit toate încercările, însă avea nevoie de mulți centimetri pentru a se apropia de podium (locul 3 – americanca Jasmine Moore, cu 6,96 metri). E cel mai bun rezultat înregistrat de atleta noastră la JO, care a prins finala din „Orașul luminii”, de pe Stade de France, după alte două prezențe la întrecerile sportive supreme ale lumii, la Rio de Janeiro și Tokyo.
Să nu uităm: Alina e medaliată cu bronz de la ultimele Campionate Mondiale (Budapesta, 2023) și are un record personal de 6,96 metri (Germania, acum un an) și cea mai bună săritură a sezonului (6,94) reușită recent în Grecia, pe 23 iunie, la Pireu. Pentru realizarea de la Paris, pentru că de o realizare vorbim, ea și antrenorul Mihai Corucle metiră cuvinte de laudă și de încurajare pentru viitor.
Ne gândim la Viorica Viscopoleanu, o vedem pe Alina Rotaru. Pe ambele le aplaudăm și în fața lor ne înclinăm. Sunt două campioane din timpuri diferite, de anverguri diferite și, mai ales, din realități diferite. Amândouă, cu aceleași puncte comune: atletismul, elanul, bătaia și bucuria zburului cu aterizare în groapa cu nisip, concentrarea, perseverența și, binețînțeles, munca până la sacrificiu.
Sportul = prioritate națională în România altor timpuri și regimuri
Ce însemna sportul în România anilor ’50-’90 și ce reprezintă acum (infrastructură sportivă, număr de practicanți, antrenori și specialiști, investiții și implicarea autorităților centrale și locale etc.)?
Nu sunt nostalgic, ci realist, cu picioarele pe pământ. Dincolo de personajele și regimurile menționate, merită citit articolul din Historia, semnat de Horia Alexandrescu! Pentru că ne place sau nu, acolo găsim multe răspunsuri la problemele noastre de astăzi. Și este doar un exemplu.