Copil fiind, pe Mihail Ivăncescu, pentru că așa apărea în acte, oficial, cu litera „l” la urmă, îmi confirmă fiul său Dragoș, l-am cunoscut în a doua parte a anilor ’80. La fel ca pe marele Pescaru şi inegalabilul Petru Cadar, tot prin prisma tatălui meu, mereu pasionat și conectat la sport.
