Categories
Note

Povești de fotbal, începute la Brașov, sub soare de munte

La mijloc de „Cireșar”, la Brașov, sub soare de munte, s-a mai scris un nou capitol, cel cu numărul 17, din istoria turneului de fotbal  Cupa „Mihai Ivănescu” pentru copii și juniori.

Categories
Blog

Acasă la Patzaichin, la Mila 23. Merită mai mult

Mijlocul „Lunii lui Florar” mi-a hărăzit prima experiență în Delta Dunării. Au fost trei zile frumoase, cu liniște și soare, cu cadre și peisaje de vis, petrecute în mare pe vaporașul-gazdă, în barca din dotare și cel mai puțin pe uscat.

Categories
Blog

Visul de acum 5 ani, îngropat adânc în faliment

Era pe 29 mai 2021. CSM Corona, echipa de fotbal finanțată de la bugetul municipiului a readus Braşovul în Liga a 2-a, după o absență de 5 ani.

Categories
Blog

A fost sau n-a fost? Mircea Andreescu este

Actorul Mircea Andreescu a fost unul din oamenii pe care i-am admirat, copil fiind, pentru statura și mersul sportiv, un pas ușor săltat și hotărât, alura impunătoare, coordonarea mișcărilor de brațe și picioare, privirea și pieptul înainte, când trecea printre blocurile din zona Gării. Parcă mângâia, elegant, pe unde călca.

Categories
Note

Interviu cu fostul fotbalist de la Dinamo și Steaua stabilit la Brașov

Preț de vreo două ore am stat la taclale și am depănat amintiri cu Bogdan Bucur (56 ani), fostul fotbalist promovat de inegalabilul Mircea Lucescu la echipa mare a lui Dinamo din a doua parte a anilor ’80. „Primul trădător pe axa Dinamo – Steaua după Revoluție”, cum a fost caracterizat într-un articol din GSP.

Categories
Note

Precizie de ceas elvețian! Așteptare de 128 de ani pentru un moment istoric

Ceasul elvețian de la Thun, un orășel din cantonul Berna, de 44.000 de oameni, a măsurat timpul cu aceeași precizie nu mai puțin de 128 de ani până la acest moment istoric pentru băieții care joacă din 2011 pe Stockhorn Arena, un stadion de 10.000 de locuri.

Categories
Note

O chestiune de bun-simț și demnitate

Gata și cu ultimele emoții legate de Cupa Mondială de fotbal din SUA, Canada și Mexic, ce va debuta pe 11 iunie, într-un format cu 48 de echipe, împărțite în 12 grupe. Noi stăm acasă și bifăm, astfel, a 3-a neparticipare la întrecerea supremă a „sportului rege”. Însă șocul ultimelor meciuri l-a resimțit Italia, care a fost eliminată de Bosnia și urmărește pentru a 2-a oară CM din fața televizorului. Marea Italie, de 4 ori campioană a lumii, ultima dată în 2006, stă acasă.

Categories
Blog

Un podcast despre Nicolae Pescaru și fotbalul brașovean

În podcast-ul „ISport” realizat de colegul Adrian Susanu la Radio România Brașov am stat la povești despre cel mai iubit fotbalist al brașovenilor, Nicolae Pescaru și despre situația în care se află în prezent fotbalul de la poalele Tâmpei.

Categories
Blog

Fotbal la Braşov, pe când?

Un discurs manifest, din care Braşovul are de tras învățăminte. L-am consemnat aseară, la evenimentul de lansare a celor două volume „Nicolae Pescaru – Prințul brașovean al sportului rege”, autor Adrian Toth, scoase la Editura Foton. O manifestare organizată de Asociația Culturală „Aurel A. Mureșianu”, la salonul Emotion Events, din Centrul civic al municipiului de la poalele Tâmpei.

Categories
Blog

Prima întâlnire cu Mihai Ivăncescu, la Tractorul Brașov

Copil fiind, pe Mihail Ivăncescu, pentru că așa apărea în acte, oficial, cu litera „l” la urmă, îmi confirmă fiul său Dragoș, l-am cunoscut în a doua parte a anilor ’80. La fel ca pe marele Pescaru şi inegalabilul Petru Cadar, tot prin prisma tatălui meu, mereu pasionat și conectat la sport.