Anul acesta, Clubul Olimpic Brașov a împlinit o vârstă rotundă: 30 de ani. Proiect unic în România post-decembristă, clubul olimpicilor brașoveni a luat naștere la 9 mai 1990, la inițiativa unor personalități ale sportului de la poalele Tâmpei. Aceștia au fost:
– profesorii: Dumitru Popescu-Colibași (foto), Virgil Ludu, Mihai Bâră, Ion Matei, Dumitru Furnică, Teodor Verdeș, Vasile Lăzăruț, Gheorghe Marcu, Florin Tampa, Aurel Voinea, Radu Frunteș, Ioan Simionescu, Szoke Mihai;
– antrenorii: Tănase Tănase, Aurel Munteanu;
– ziaristii: Alexandru Dincă, Dan Vintilă, Carol Gruia, Petre Cicerone Dumitrescu;
– medicii: Demeter Andrei, Laurian Taus, Ovidiu Pecurariu;
– avocații: Gheorghe Ferariu, Titus Spânu;
– maeștrii sportului: Eduard Derjei, Romică Rașoveanu.
Despre Clubul Olimpic și misiunea sa
„Clubul Olimpic Brașov a fost o premieră națională, unicat în domeniu, cu activități de rezonanță pe plan sportiv și ideatic, având ca principală misiune implementarea valorilor sportive și a filozofiei olimpismului în principii de viață și aducerea lor în realitatea zilei de astăzi.

De-a lungul celor 30 de ani, Clubul Olimpic s-a implicat în organizarea a numeroase activități, dintre care menționăm: work-shopuri; emisiuni radio și TV, acțiuni de promovare a olimpismului în școli, analize pe ramuri de sport, reamenajarea Muzeul Sportului Transilvănean, expoziții itinerante, prezentare a personalităților sportive, prezentare de cărți sportive; festivități omagiale și in memoriam, simpozioane, comunicări științifice, activităţi sportive, crosuri, ștafete, triatlon, concursuri școlare, și așa cum declara d-nul Teodor Verdeș, președinte al Clubului Olimpic în perioada 1998-2016, «cu toții ne-am implicat, ne-am dăruit cu entuziasm și sinceritate dar ne-am simțit foarte bine, pentru că am crezut în cauza pe care am promovat-o».
În perioada de grea încercare prin care trecem, ne propunem să ajutăm la redimensionarea rolului educativ al Olimpismului, prin formarea de abilități de autonomie, de prevedere a schimbării și adaptare la noile realități și transformări socio–economice, prin adoptarea unor programe eficiente, care să neînvețe cum să ne apărăm pe noi și comunitatea noastră de pericolele care ne ameninţă. Ne dorim să ne implicăm activ în campanii de respectare a sănătății, securității și inetereselor sportivilor, a mediului înconjurător, dar să luptăm și pentru păstrarea principiului stabilității, continuității și universalității Jocurilor Olimpice.
La ceas aniversar, dorim să ne reînnoim angajamentul în favoarea promovării valorilor culturale, etice şi educative olimpice, a unui stil de viață sănătos, prin mijlocirea sportului practicat, a unei atitudini pașnice, demne, cu integritate, respect și fair-play”, am reținut din comunicatul aniversar transmis de olimpicii Brașovului, sub semnătura președintelui, prof. univ. dr. Carmen Gugu-Gramatopol.