În 2016, am realizat un interviu cu antreprenorul de atunci, în resurse umane, și viceprimarul de acum al Brașovului, Sebastian Rusu, din partea Partidului Național Liberal (PNL). Atunci, am întors pe toate fețele piața forței de muncă de la Brașov și din România, concluzia fiind una singură, valabilă și acum, la 4 ani de la acel articol: Economia românească își caută „brățara de aur”, pe care a pierdut-o după ’89.
E drept, anul acesta ne-am trezit pe cap cu această pandemie, care a zdruncinat economia mondială. Dar realitatea de astăzi, de mâine și de poimâine este aceeași.
Sebastian-Mihai Rusu, în 2016: „În România de după 1989, sistemul de învățământ profesional a fost distrus, până aproape de dispariție. Ne-am trezit că suntem o țară de intelectuali care nu-și găsesc loc de muncă sau își câștigă traiul prin joburi de conjunctură, care nu au nicio legătură cu pregătirea lor. Așa că avem taximetriști cu studii de ingineri sau profesori, iar atunci când mergem la cumpărături cei care ne vând la tarabă, în chioșc sau la magazin sunt economiști sau juriști. Asta-i situația și trebuie s-o schimbăm!
Trebuie să reînființăm școlile profesionale și să ajungem să avem cât mai multe unități de acest tip în învățământ, trebuie să ne îndreptăm tinerii spre învățarea unor meserii, trebuie să nu ne fie rușine de trecut și să avem vie în memorie, mereu, acea zicală celebră pe vremuri, care ne învăța că «meseria este brățară de aur». Copii de azi și tinerii de mâine trebuie să înțeleagă faptul că pot să câștige bani frumoși din practicarea unei meserii!”.