Categories
Note

Interviu cu fostul fotbalist de la Dinamo și Steaua stabilit la Brașov

Preț de vreo două ore am stat la taclale și am depănat amintiri cu Bogdan Bucur (56 ani), fostul fotbalist promovat de inegalabilul Mircea Lucescu la echipa mare a lui Dinamo din a doua parte a anilor ’80. „Primul trădător pe axa Dinamo – Steaua după Revoluție”, cum a fost caracterizat într-un articol din GSP.

Stabilit de-o bună bucată de vreme la Brașov, mi-a povestit multe din perioada petrecută la Dinamo București, precum și din anii în care a evoluat cu Lăcătuș, Ilie Dumitrescu & compania în Liga Campionilor. Am cuprins, cronologic, etapele vieții de fotbalist profesionist, cu amintiri, satisfacții și neîmpliniri. Dar am abordat și subiecte generale despre fotbal sau viața de zi cu zi.

El face parte dintr-un grup restrâns de jucători, care au lucrat cu cei trei mari antrenori ai fotbalului românesc: Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu și Emeric Ienei.

De asemenea, a avut de-a face cu o parte dintre eroii de la Sevilla, de care îl leagă multe nostalgii: Lăcătuș, Pițurcă, Tudorel Stoica, Majearu, Marin Radu II, Stângaciu. Culmea, ruptura de Dinamo s-a produs din cauza armeanului Florin Halagian, antrenorul pe care nu puțini sunt cei care îl văd ca întemeietor al echipei de aur a Stelei, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986. Coincidența naibii!

Și-a adus aminte cu plăcere, de duelurile avute la Brașov cu „stegarii”, și-a spus punctul de vedere despre „Ghetele de Aur” fabricate în România comunistă, de care s-au bucurat Cămătaru și Mateuț și a analizat cam ce se mai întâmplă în prezent și ce perspective are fotbalul de sub Tâmpa.

Ce a ieșit din cele povestite aflați de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *