Categories
Note

Popas prin Braşov: un monument cu eroi pururi vii și amintiri triste

E luni, 9 martie. Îmi fac plimbarea de seară prin oraș, afară e un cald plăcut, vestitor de primăvară.

Ajung în preajma Teatrului Dramatic, așa cum l-am cunoscut din copilărie. Mai aproape de zilele noastre a fost redenumit după numele regizorului Sică Alexandrescu. Vizavi, la simbolica întretăiere dintre Eroilor-15 Noiembrie-Nicolae Bălcescu-Pieții tronează Monumentul ridicat în Memoria Luptătorilor Anticomuniști din anii 1944-1989.

„În fața acestui simbol al jertfei pentru libertate, credință și demnitate națională, Descoperiți-vă!”, e mesajul solemn pe edificiul din Piața Teatrului, cum mai e cunoscută zona.

Azi, în prima parte a zilei, aici s-a derulat tradiționalul eveniment de „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989”. Oficialități, depuneri de coroane, discursuri.

Acum, la ceas de seară, eroii au rămas singuri. Arareori câte un trecător, de cele mai multe turist, oprește din mers și îi mai aruncă o privire. Mulți îl văd, cine știe câți pricep și îl înțeleg. E liniște în centrul Brașovului, la un început de martie nici trist, nici prea vesel. Însă destul de încărcat, cel puțin așa îl simt.

A mai trecut un an, mergem mai departe. Istoria continuă, eroii trăiesc mai departe. Acum își duc odihna cea de veci în liniștea nopții, printre noi. Nu îi vedem, nu îi auzim, dar îi simțim. Ne descoperim capetele în fața lor!

Recent, despre Liviu Cornel Babeş, unul din eroii anticomuniști ai Braşovului am scris un articol, la împlinirea a 37 de ani de la sacrificiul său suprem împotriva regimului comunist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *