Consiliul federal a aprobat în unanimitate organizarea Campionatului Național de Alergare pe Șosea 5K (seniori și U23, individual și pe echipe, la feminin și la masculin) în municipiul Brașov, în ziua de duminică, 13 noiembrie. Campionatul se desfășoară în cadrul evenimentelor ce comemorează împlinirea a 35 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Brașov (UAB) de la 15 Noiembrie 1987.
Concursul este organizat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov în parteneriat cu Federația Română de Atletism (FRA), cu sprijinul Asociației 15 Noiembrie 1987, al Primăriei Municipiului Brașov și Consiliului Local Brașov. Competiția este înscrisă în calendarul FRA 2022 și li se adresează atleților cu cetățenie română, legitimați la cluburi sportive din țara noastră.
Traseu
Startul se va da în interiorul Parcului Industrial Roman, exact din dreptul fostei Secții 440 – Ștanțe matrițe, locul unde a izbucnit Revolta anticomunistă din 1987. După start, atleții vor trece de poarta Uzinei de Autocamioane și vor alerga pe traseul Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – AFI Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură.
Cele două curse (feminin + masculin) vor avea loc pe un traseu măsurat și certificat (ROU/ 2018/ 121/ JFD/ 1374/ B) de World Athletics – AIMS.
Programul evenimentului
Sâmbătă, 12 noiembrie:
– orele 16-20, ridicarea kiturilor de concurs, la Sala Sporturilor, în foaier;
– ora 17:00, ședința tehnică, în sala de conferințe a Sălii Sporturilor;
Duminică, 13 noiembrie:
– ora 10:15, se face Apelul la cursa feminină, la cortul de secretariat de lângă zona de start;
– ora 10:45, se face Apelul la cursa masculină;
– ora 11:00, start cursa feminină;
– ora 11:30, start cursa masculină;
– ora 12:30, festivitatea de premiere.
Premii în bani pentru atleți și antrenorii lor
Primele 3 locuri din fiecare clasament la individual vor fi recompensate cu premii în bani. La categoria de vârstă seniori: locul 1 – 1.400 lei, locul 2 – 1.100 lei, locul 3 – 900 lei. La categoria de vârstă U23: locul 1 – 900 lei, locul 2 – 600 lei, locul 3 – 400 lei. Vor mai fi acordate premii constând în medalii, diplome, tricouri CN 5K Brașov. Antrenorii vor primi același premiu în bani (deci un singur premiu/ antrenor), ca și cel mai bine clasat (locurile 1-3 la individual) și premiat atlet pe care îl antrenează.
Finanțare
Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K (CN5K) este un proiect sportiv co-finanțat de la bugetul Municipiului Brașov, linia de finanțare „Sportul de Performanță”, cu suma de 99.044,50 lei. Valoarea totală a bugetului acestui proiect este de 111.644,50 lei, contribuția Asociației Județene de Atletism (AJA) Brașov fiind de 12.600 lei. (foto: Dan Străuți/ La Pas prin Brașov)