Categories
Blog

Carol-Eduard Novak, al 24-lea ministru al Tineretului și Sportului din România, în 30 de ani

Astăzi, în a doua zi de Crăciun și la câteva zile de la învestirea noului Guvern al României, câte ceva despre sport. Mai corect, sau oficial, despre Tineret și Sport, cum e denumirea instituției ce guvernează sportul românesc: Ministerul Tineretului și Sportului, pe scurt MTS.

Ei bine, conform Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/ 2000, MTS e „organul administrației publice centrale de specialitate care coordonează activitatea din domeniul educației fizice și sportului”, cu excepția activității de educație fizică și sport din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar (Ministerul Educației Naționale) și din unitățile militare și de învățământ militar.

sursa foto: MTS.

Sub Titlul III – Structurile administrației publice pentru sport, la art. 18 din Capitolul I – Ministerul Tineretului și Sportului, sunt enumerate „atribuțiile principale în domeniul sportului” pe care le are ministerul de resort, pornind de la elaborarea și susținerea „strategiei generale a organizării și dezvoltării activității sportive și reprezentarea intereselor statului, în raport cu federațiile de specialitate” și încheind cu relația „cu celelalte organe ale administrației publice centrale cu atribuții în domeniul sportului, pentru susținerea sportului pentru toți și de performanță, asigurarea unei eficiențe sporite pe linia supravegherii și controlului, exercitării autorității disciplinare, formării și perfecționării specialiștilor din domeniul sportului, pentru corelarea finanțării activității sportive, prevenirea violenței în sport și combaterea dopajului”.

Practic, în grija MTS intră direct sportul de masă („Sportul pentru toți”) și sportul de performanță, iar structurile subordonate ministerului sunt: Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret (reprezentantele ministerului în teritoriu, Complexurile Sportive Naționale, Cluburile Sportive („celebrele” Cluburi Sportive Municipale), Casele de Cultură ale Studenților, Complexul Cultural – Sportiv Studențesc Tei, Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA), Institutul Național de Cercetare pentru Sport (INCS) și Muzeul Sportului.

Direct conectate la MTS sunt structurile sportive din România: asociațiile sportive, cluburile sportive, Asociațiile județene și ale municipiului București pe ramuri de sport, Federațiile sportive naționale, Ligile profesioniste și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

La nivel de Guvern, România a avut 25 de prim-miniștri în 30 de ani după Revoluția din 22 Decembrie 1989, cu tot cu interimari, ultimii fiind Ludovic Orban (23) și interimarul de după el, Mihai Ciucă (24). Iar în Guvernul condus de Florin Cîțu, ministrul al Tineretului și Sportului, confirmat de Parlament, a devenit Carol-Eduard Novak (44 ani), un ciclism paralimpic originar din Miercurea Ciuc, județul Harghita, care a fost propus de UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România), parte în alianța de guvernare, alături de PNL și USR-Plus.

Despre Károly Eduárd Novák

Din martie 2013, actualul ministru era președinte al Federației Române de Ciclism. Nu fără scandal: a fost suspendat din funcție (decembrie 2013), dar reinstalat prin hotărâre judecătorească (2014).

Károly Eduárd Novák (în limba maghiară) a câștigat medalia de aur (urmărire C4 – pe pistă) la Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012. Tot la JO din Marea Britanie a cucerit medalia de argint la contratimp C4 – pe șosea, la ediția anterioară, de la Beijing (2008), obținând tot argintul, însă la contratimp LC2 – pe șosea. În palmaresul său figurează mai multe titluri și premii culese la competițiile naționale și internaționale.

În prezent persoanele din conducerea MTS sunt:

1. Demnitari
Carol-Eduard Novak, ministru;
Dragoș-Florin Coman, secretar de stat (atribuții în domeniul Sportului);
Andra-Mihaela Costache, secretar de stat (Tineret);
Cristian Emilian Ghiță, subsecretar de stat (Sport);
Radu Lebădă, subsecretar de stat (Tineret).

2. Înalți funcționari publici
Ciprian Constantin Pasailă, secretar general;
Dragoș-Ionuț Bănescu, secretar general adjunct;
Nicoleta Hancia, secretar general adjunct.

Primul șef al MTS propus de UDMR

Carol-Eduard Novak este al 24-lea ministru al Tineretului și Sportului din România de după comunism și primul propus de UDMR.

Regretatul Mircea Angelescu a fost ministru prins pe funcție de Revoluția din Decembrie, pe care o ocupa din ianuarie 1989 și pe care a rămas până în iulie 1990, când a fost înlocuit de Bogdan Niculescu-Duvăz.

În ordine inversă, până la Novak ultimii trei șefi politici ai MTS au fost Ioana Bran (ianuarie 2018-noiembrie 2018) și Bogdan Matei (noiembrie 2018-noiembrie 2019) din partea PSD (Partidul Social Democrat), respectiv Ionuț Stroe (noiembrie 2019-decembrie 2020), din partea PNL (Partidul Național Liberal).

Interesant, dar semnificativ pentru evoluția, sau regresul sportului românesc, depinde cum analizăm și privim: niciun ministru al Tineretului și Sportului nu a stat pe funcție măcar un ciclu olimpic (4 ani), cel mai lung mandat fiind deținut de Alexandru Mironov, în perioada august 1993-decembrie 1996!

De-a lungul anilor, în postul numărul 1 al MTS s-au aflat și mari sportivi, campioni olimpici români (Doina Melinte – atletism, în intervalul martie 2010-mai 2012, Gabriela Szabo – atletism, martie 2014-noiembrie 2015, Elisabeta Lipa – canotaj, noiembrie 2015-ianuarie 2017), un mare antrenor al României (Octavian Bellu – gimnastică, în perioada decembrie 2006-ianuarie 2009) sau viitorul președinte al COSR (Octavian Morariu, iunie 2003-septembrie 2004).

Ce a zis Novak la preluarea mandatului

sursa foto: news.ro

„Sunt conştient de faptul că aşteptările sunt foarte mari, cunosc foarte bine acest domeniu. Îmi place să lucrez sub presiune. Ştiu că or să fie greşeli, acuzaţii, de toate. Dar, cel mai mult îmi doresc să las ceva în urma mea, peste 20 de ani să se spună că Novak a lăsat ceva în urma lui.

Cel mai important este să avem o strategie a sportului, fără aceasta nu putem fi campioni. Anul viitor avem Jocurile Olimpice, avem Campionatul European de fotbal, vreau ca toţi aceşti copii să primească tot ce au nevoie.

Ştiu că această funcţie poate dura câteva luni, dar vreau să stau până pot implementa ceva. Avem nevoie de o echipă mare, toţi trebuie să fim implicaţi. Cea mai mare performanţă, fără tineret nu se poate face, trebuie să implementăm măsuri, să devenim o naţiune câştigătoare”, a declarat Novak la preluarea mandatului, conform News.Ro. (sursa foto: Carol-Eduard Novak/ pagina personală Facebook)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *