Îmi aduc aminte de povestea relatată acum câțiva ani de la Brașov, pentru „Gazeta Sporturilor” – ediția Premium, de Răzvan Luţac și Iulian Cuibar. Amintiri și caterincă, avându-i ca personaje, dar și eroi pe Gyorffy, Necula, Hârlab, Ardeleanu, Goran și Gane, foștii fotbaliști ai Steagului Roșu. Și ce personaje!, că i-am cunoscut pe toți.
Când spui Dinamo Brașov, mintea te duce la tenis. Pentru că încă de la inaugurarea secției, în anul 1971, „sportul alb” a ocupat un loc special în viața grupării sportive ce-și are „cartierul general” pe strada Nicopole, lângă Spitalul de Copii al Brașovului. Un loc special dat de rezultate, de numele de valoare care le-au obținut, de pasiunea pentru acest frumos și spectaculos sport.
Nu numai că sună frumos, dar frumos ar fi să se mai întâmple și acest lucru într-o Românie normală, într-un Brașov mult mai aplecat către sport. Bineînțeles, sport reorganizat și așezat la realitățile zilelor noastre. Realități nu de la noi, ci de la alții, de unde avem și trebuie să luăm exemple. Dacă tot bate vântul dinspre Germania și Occident.
Sala de atletism din Bacău e una dintre puținele, din prea puținele din România unde se pot organiza competiții atletice. Concursuri de mică anvergură, de nivel național (dar bune și alea), nu din acelea „mari și frumoase”, pe care le vedem numai la televizor.
Din luna mai a anului 2017, prof. univ. dr. Carmen Gugu-Gramatopol este președinte al Clubului Olimpic Brașov, organizație și comunitate de elită, înființată la 9 mai 1990, la inițiativa unor personalități de seamă ale sportului brașovean: Dumitru Popescu-Colibași, Mihai Bâră, Dumitru Furnică, Dan Vintilă, Teodor Verdeș, Virgil Ludu, Alexandru Dincă, Petre Dumitrescu ș.a.
În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sovieticii i-au numit pe vânătorii de munte români „diavolii verzi”, pentru calitățile lor demonstrate pe câmpul de luptă. Multe și le-au dobândit sau șlefuit în competițiile sportive la care vânătorii au luat parte în perioada interbelică, premergătoare războiului. Făceau armată, dar și mult sport (atletism, schi și sporturi de iarnă, fotbal).
Fotbalist, antrenor, conducător, investitor, impresar și jurnalist. De curând și-a lansat cartea autobiografică, sub titlul „Fotbal în cârje”. A fost un fotbalist talentat și apreciat (FC Bihor, Steaua Bucureşti – un titlu și o Cupă câștigate cu cea care avea să devină „Regina Europei” la Sevilla, în 1986, Rapid Bucureşti, CS Târgovişte, Steaua Mizil). A antrenat (Rapid, la doar 32 de ani, i-a calificat pe „giuleșteni” în cupele europene după 18 ani), a înființat prima școală privată de fotbal din România (1995, Viitorul Oradea), a fost președintele Stelei.
16 recorduri ale României, un record balcanic, medalii naționale și internaționale cu duiumul, plus alte rezultate importante. Sportivă de valoare și antrenor de atletism (la Clubul Sportiv Steagul Roșu Brașov, 1981-1989), profesor de educație fizică și sport, autor de cărți (13 de lucrări, peste 250 de articole în reviste de specialitate, comunicări științifice naționale și internaționale) și comentator (expert în atletism, la Eurosport).
La 21 februarie 2020, a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani. A fost atlet la Atletic Club Român, a absolvit Facultatea de Drept, iar apoi a început antrenoratul. A luat-o de jos, ca antrenor-voluntar la Atletic Club Român din București, la secția feminină (1945–1948). O lungă perioadă, cât o viață de om (1949-1993) a fost antrenor al loturilor naționale și olimpice ale României și antrenor coordonator la secția de atletism a clubului Metalul București.
S-a născut la Codlea, pe 23 mai 1943. S-a mutat cu familia la Brașov, a învățat la Școala evreiască de lângă Poarta Schei și la Colegiul Național „Andrei Șaguna”. A absolvit Silvicultura la Brașov și Dreptul la Cluj-Napoca. Cam rar fotbalist cu două facultăți!